Tunsori moderne pentru 2020

Noul an se anunță a fi un an caracterizat de simplitate și naturalețe, cel puțin în materie de modă. Linii simple, culori frumoasa, îmbrăcăminte ușor de purtat, toate se încadrează în linia simplității ce pare să fie caracteristica principală spre care se îndreaptă lumea modernă. Femeile au decis că nu este nevoie de prea multe artificii ca sa îmbraci o fustă sau o pereche de pantaloni si că important este să le poți îmbrăca repede.
Părul a fost dintotdeauna una dintre marile probleme avute de o femeie în special în diminețile acelea în care te grăbești. Ori e prea scurt, ori e prea lung, iar de fiecare date pare că nu se așază unde trebuie și în coafura dorită. În 2020 se poartă nu numai simplitatea în materie de coafuri, dar sunt favorizate acele tunsori de lungime medie, ce nu necesită foarte multe artificii pentru întreținere și aranjare.

Tunsori moderne pe care le vei vedea peste tot in vara asta 🙂

1. Bob asimetric

Bobul este tunsoarea la modă de câțiva ani buni deja. Motivul acestei longevități a acestei tendințe vine din simplitatea și eleganța acestei tunsori. În plus, pe măsură ce trece timpul tunsoarea se îmbogățește cu noi variante potrivite cu diverse stiluri de viață. Un bob corect realizat se poate aranja în câteva minute. Pentru cele care s-au obișnuit cu un păr lung și le e greu să se despartă de el, un bob alungit este poate cea mai bună soluție de compromis.
Bobul drept este una dintre variantele la modă în 2020. Vârfurile sunt tăiate complet drept, pentru a crea o linie a părului absolut dreaptă din față în spate. Lungimea sa se situează spre tendința de păr scurt, fiind undeva între lobul urechii și bărbie.

O minunată variantă de bob este cea cu breton șuvițe, denumit și bob fringe. Acest tip de breton ”în franjuri” îți va pune în evidență fața și ochii.
Bobul asimetric lansat acum câțiva ani de Demi Moore, rămâne în topul preferințelor și în acest an. Drept urmare, dacă ești o persoană curajoasă și stilată, varianta aceasta de bob ți se va potrivi perfect. Această tunsoare are o cărare pe mijloc sau pe o parte, iar una dintre jumătățile calotei va avea o lungime mai mare decât cealaltă.
Lobs (bob pe lung) este o variantă foarte bună de bob pentru acele femei care nu doresc să treacă brusc de la părul lung la cel mai scurt. Este varianta cea mai lungă de bob, iar lungimea sa este până undeva un pic mai jos de claviculă. Acest tip de coafură dă un aer îngrijit și elegant, dar rămâne în tendințele anului curent. Acest tip de bob îți permite chiar să te joci un pic cu părul și din când în când să îl ondulezi pentru un aspect mai rebel.

Să nu uităm însă că nu orice coafură se potrivește tuturor. Așa că dacă ai fața pătrată ia în considerare un bob asimetric. Dacă forma feței tale este inimă atunci poți alege lob, iar dacă este ovală atunci bobul drept este pentru tine.

2. Shag

Acest tip de tunsoare este specifică anilor 70, ani cunoscuți pentru stilul hippy, rebel, lejer. Așa că tunsoarea aparține aceleași categorii, adică cea a rebeliunii: păr dezordonat, șuvițe rebele ce se „așază” în dezordine. De obicei alături de un breton în șuvițe, tunsoarea este pe lungime medie spre lungă și tăietura este în scări, ușor dezordonată. Este o tunsoare ce se potrivește mai ales celor ce au firele de păr subțiri pentru că dezordinea generala a sa creează iluzia unui mar mai bogat. Pe de altă parte, datorită reputației sale boeme, câteodată nici nu este necesar să te chinui prea tare să o aranjezi într-un anumit fel, pentru că trăsătura sa de baza este exact această dezordine.

3. Bretonul bont (fringe)

Evident că tunsorile ce includ bretonul nu au dispărut, dimpotrivă își fac apariția și anul acesta sub o nouă formulă: bretonul așa numit bont. Acest tip de breton nu este nici scurt, nici lung, lungimea lui ajungând undeva chiar deasupra sprâncenelor i acoperind doar o mică porțiune a lor.

Chiar dacă acest tip nou de breton este la modă, nu trebuie să uităm și alte variante de aranjare a unei tunsori cu breton. Pentru că poate multe dintre noi ne-am dori un breton, dar ne gândim că nu avem un păr îndeajuns de drept sau de des. Bretonul lung, doar un pic deasupra sprâncenelor, separat ușor în mici șuvițe este o variantă foarte bună. Acest tip de breton are marele avantaj de a aduce în prim plan ochii.

Nu uita însă să ceri părerea hairstylist-ului pentru că bretonul nu se potrivește oricărei forme ale feței. Cele cu față ovală sau în formă de inimă pot purta cu succes orice tip de breton. Un breton filat poate avantaja persoanele mai în vârstă, ascunzând fruntea și armonizând trăsăturile.

4. Pixie

Se pare că tunsoarea pixie ne va urmări mulți ani, pentru ca, da, ați ghicit este iar în tendințe. Doar că anul acesta are o anumită particularitate: este fie foarte scurtă, fie mai lungă decât normal. Pixie-ul îți are originile în tunsoarea promovată în anii 60 de către Twiggy și Audrey Hepburn. Este acel gen de tunsoare care deși este foarte scurtă se potrivește minunat unei femei pentru că îi pune în evidență toată gingășia și drăgălășenia, dar aduce și o notă de îndrăzneală incredibil de puternică. Pixie are mare avantaj de a întineri pe cea ce o alege ca tunsoare.

5. Tunsori pentru păr lung

Anul acesta avem două tendințe în ceea ce privește tunsorile pentru părul lung. Una este cea în stilul Kim Kardashian, părul lung drept. Această coafură este extrem de permisivă pentru că ne dă posibilitatea să lăsăm părul drept așa cum este, se poate stiliza cum dorim datorită lungimii, iar dacă vrem să îl îmbogățim putem să adăugăm extensii.
Varianta a doua la modă pentru părul lung este părul lung în valuri sau tuns în scări. Pentru cele ce nu beneficiază de o podoabă capilară prea bogată, dar îți doresc un păr lung, tunsoarea în scări pe lung este o soluție minunată. Aceasta pentru că tipul acesta de tăietură creează iluzia volumului. Pe de altă parte dacă natura ne-a înzestrat cu bucle lejere este păcat să le tundem sau să le stricăm când putem să ne folosim de ele pentru o tunsoare lungă și modernă.

Nu uita că pe lângă tunsorile la modă te poți folosi și de culorile ce se poartă anul acesta în materie de păr. 2020 este anul culorilor deschise, a efectelor speciale tip balayage. Despre balayage am scris mai mult in articolul „BALAYAGE. Ce inseamnă si cum il poți obține

1 Comment
  • Maria Mihaela
    Posted at 14:29h, 05 martie Răspunde

    Imi place la nebunie tunsoarea Shag, cred ca mi se potriveste de minune, am gasit si pe https://foxi.ro/articol/tunsori-la-moda cateva tunsori frumoase, sunt fericita maxim ca imi voi schimba look-ul. Iti multumesc!

Post A Comment