Din toate timpurile podoaba capilară feminină a fost un element admirat de toți, mândria multor domnițe și doamne. Din păcate, natura nu a înzestrat pe toată lumea cu un păr frumos, des, strălucitor și ușor de pieptănat sau îngrijit. Nu numai ereditatea este importantă. Din nefericire, părul uman este întotdeauna la suprafață în contact cu mediul înconjurător, deci și cu toate substanțele poluante existente aici. La aceasta se adaugă și produsele cosmetice folosite care indiferent câte elemente ecologice și naturale conțin tot includ și câteva substanțe ce ”erodează” părul natural. Iar cele ce nu beneficiază de aceea podoabă capilar de invidiat au tendința să se chinuie să găsească variante pentru a-l aranja cât mai tare, așa că în consecință folosesc și mai multe produse pentru coafarea acestuia.
Părul natural îți pierde astfel strălucirea, devine uscat, se încurcă ușor și se descurcă greu, iar dacă părul tău este ondulat, capătă un aspect încrețit, electrizat. Din fericire există o modalitate miraculoasă prin care părul tău își poate regăsi vigoarea, strălucirea și poate să rămână drept și frumos chiar și în condiții de umiditate. Această minune se regăsește în tratamentele cu keratin oferite de către saloanele specializate.
Ce este keratin?
Keratin este o proteină ce se găsește în mod natural în părul uman, dar și în unghii și chiar piele. Keratin creează la nivelul părului un scut de protecție împotriva umidității. Datorită poluanților din mediul înconjurător, a expunerii la soare, tratamentelor excesive la nivelul părului, uscării la temperaturi prea înalte sau a îndreptării repetate a părului cu produse chimice sau cu placa, keratin se diminuează cantitativ din ce în ce mai mult. Iar de aici apare aspectul de păr lipsit de viață, încurcat, electrizat.
Keratin funcționează la nivel de porozitate a părului, iar când aceasta se diminuează părul devine din ce în ce mai poros. Imaginați-vă că pe suprafața firului de păr apar niște găuri. Tratamentele cu keratin vin să umple exact aceste ”gropi” pentru a reda aspectul strălucitor și viguros al parului.
Ce tratamente cu keratin există?
Există multe variante de tratamente cu keratin, printre care probabil cel mai cunoscut este cel brazilian. Deși multe magazine oferă soluții de tratamente pentru acasă, a încerca un asemenea tratament fără ajutorul și asistența unui profesionist în domeniu ar fi o mare greșeală.
Saloanele de înfrumusețare și cele de hairstyling nu numai că au specialiști care au urmat cursuri de pregătire pentru aplicarea acestor tratamente, dar aduc și produse speciale de înaltă calitate ce sunt garantate în a nu crea mai multe probleme părului.
Este important ca înainte de a descrie procesul de aplicare a tratamentului să demontăm un mit existent în acest domeniu. Tratamentele cu keratin nu sunt destinate exclusiv persoanelor cu păr creț sau ondulat ce doresc să își îndrepte părul printr-o metodă mai naturală. Ele sunt destinate tuturor celor ce au un păr degradat de prea multe vopsiri sau permanente sau o îngrijire necorespunzătoare a acestuia.
Cum se realizează un tratament cu keratin?
Așa cum menționam mai sus, un asemenea tratament trebuie realizat într-un salon de specialitate și nu acasă la noi, la vecina sau la prietena noastră cea mai bună.
Este bine să știi că tratamentul cu keratin este o operațiune de lungă durată, ce îți poate ocupa chiar o jumătate de zi, pentru că toată procedura ia aproximativ trei ore. Primul pas este spălarea atentă a părului pentru îndepărtarea oricăror impurități sau produse de întreținere/coafat aflate în acesta. De cele mai multe ori este folosit un șampon special de curățare cu un pH alcalin. Ulterior părul este uscat pe jumătate sau integral, aceasta depinzând foarte mult de tratamentul folosit de către hairstylist.
Se aplică apoi tratamentul cu keratin de la rădăcină spre vârfuri in mod similar cu cel cu care se aplică vopseaua. În funcție de hairstylist-ul ales și tratamentul folosit de acesta, următorul pas după aplicare este lăsarea soluției pentru o perioadă de câteva minute până la o jumătate de oră. Apoi părul este din nou uscat cu ajutorul uscătorului de păr.
Ultima parte a tratamentului ce asigură fixarea tratamentului aplicat în firul de păr îl constituie folosirea plăcii de întins asupra porțiunilor unde a fost folosită keratin. Temperatura plăcii este foarte importantă, căci una prea înaltă poate distruge firul de păr în loc să fixeze keratin pentru ca, dimpotrivă, să întărească firul.
Tratamentul cu keratin este periculos?
Există o teamă apărută de curând, teamă legată de conținutul chimic potențial dăunător al tratamentelor cu keratin. S-a vorbit despre faptul ă acestea conțin formaldehidă o substanță potențial carcinogenă. În plus, formaldehida este un gaz ce poate apărea și ca rezultat al amestecului dintre apă și anumite substanțe chimice ce sunt în componența tratamentelor.
Aici avem două aspecte de discutat și lămurit. Emisia de formaldehidă este nocivă dacă subiectul uman este expus în mod repetat la aceasta și în cantități mari. Tratamentele cu keratin pot crea o asemenea substanță într-o cantitate extrem de mică. Tu vei face un singur tratament cu keratin într-o zi, apoi altul peste cel puțin trei luni, deci expunerea ta este minimă. Produsul respectiv poate fi, cel mult, nociv pentru hairstylist pentru că acesta poate aplica câteva tratamente de acest fel într-o zi. De aceea de multe ori persoanele respective folosesc măști de protecție, un mediu foarte bine ventilat, etc.
Un alt aspect important este faptul că foarte mulți producători de tratamente profesionale cu keratin s-au adaptat acestei temeri a clienților. Astfel tratamentele actuale produse nu mai conțin nici formaldehidă i nici substanțe ce pot da naștere acesteia.
Totuși trebuie să fim conștienți că pentru a replica și fixa o proteină naturală specifică părului uman sunt necesare câteva substanțe chimice create în laborator. De aceea, specialiștii recomandă ca femeile însărcinate sau cele care alăptează să nu facă tratamente cu keratin.
Ce trebuie să știm după tratamentul cu keratin
Un alt mit legat de tratamentele cu keratin este acela că el distruge cârlionții sau părul natural ondulat. Nu. Îndreptarea chimică a părului poate sparge structura naturală a cuticulei și astfel să îi distrugă forma sa. Keratin nu va face asta. Ondularea sau încrețirea naturală a părului vor deveni mai ”relaxată”, dar în același timp cei ce au un asemenea păr se vor bucura și de posibilitatea de a reuși să îți păstreze coafura chiar și în zilele cele mai umede, ploioase. Tratamentele cu keratin sunt menite să regenereze structura firului de păr și nu să o distrugă, de aceea au ca ingredient principal o proteină esențială a părului natural. Este însă esențial ca cel ce aplică acest tratament să fie o persoană care cunoaște foarte bine produsele și modul de aplicare, adică un expert în domeniu.
Dacă părul tău este vopsit, este posibil ca respectiva culoare să se estompeze foarte discret. Aceasta nu se datorează tratamentului în sine, ci mai degrabă șamponului special folosit ce curăță și degresează în profunzime.
Părul ce a fost supus unui tratament cu keratin trebuie să aibă parte de o îngrijire specială, mai ales în zilele imediat următoare aplicării acestuia. Nu este recomandat ca părul să fie spălat pentru cel puțin 72 de ore. De altfel, cu cât reușiți să amânați spălatul cu atât tratamentul va avea rezultate mai îndelungate. În aceste 72 de ore manipularea părului trebuie să fie minimă, adică pieptănat doar în limita necesară, fără cozi, fără coafuri.
Întreținerea părului tratat cu keratin presupune cumpărarea unui șampon care să nu conțină sulfați sau parabeni.
Corect întreținut părul va rămâne strălucitor și viguros, măcar pentru o perioadă de minim trei luni după aplicarea tratamentului cu keratin. Esențial este să alegi un salon de încredere cu produse calitate și un hairstylist cu experiență. Astfel părul tău va arăta și va fi mai sănătos și mai frumos ca niciodată.